Necroză pulpară

Necroza pulpară reprezintă moartea completă a țesutului pulpar din interiorul dintelui, ca stadiu final al unei inflamații netratate, al unui traumatism dentar sever sau al întreruperii bruște a circulației sangvine către pulpă. Odată instalată necroza, dintele își pierde sensibilitatea la testele de vitalitate folosite în cabinet, pentru că terminațiile nervoase nu mai funcționează, iar durerea inițială poate chiar dispărea temporar, ceea ce dă impresia falsă de vindecare. Țesutul mort devine însă un mediu propice pentru bacterii, care se răspândesc prin canalul radicular spre vârful rădăcinii, unde pot produce o infecție a osului, vizibilă pe radiografie ca o zonă mai închisă la culoare în jurul vârfului rădăcinii. Semnele care însoțesc frecvent necroza includ schimbarea culorii dintelui, care devine mai închis la nuanță, umflarea gingiei din dreptul rădăcinii sau apariția unei fistule prin care se drenează puroiul. Tratamentul constă în îndepărtarea completă a țesutului necrozat din canale și obturarea lor, ca să oprească răspândirea infecției.